„Status-quo-ul Coreei de Nord este inacceptabil, iar Consiliul trebuie să fie pregătit să impună sancțiuni adiționale mai dure Phenianului, din cauza programelor nucleare și balistice pe care le dezvoltă. Coreea de Nord este o mare problemă mondială, una pe care trebuie s-o rezolvăm, într-un final”, a declarat Trump la întrevederea cu ambasadorii.
Vineri, secretarul de stat american Rex Tillerson urmează să prezideze o întâlnire pe această temă la New York, în cadrul căreia reprezentanții departamentului de stat susțin că vor solicita încă o dată implementarea totală a actualelor sancțiuni prevăzute de ONU, dar și noi măsuri în eventualitatea unor viitoare teste nucleare.
„Această întâlnire va da Consiliului de Securitate oportunitatea de a discuta felurile în care poate fi maximizat impactul măsurilor existente și să arătăm care ar putea fi răspunsurile la provocări viitoare și care ar fi măsurile care se impun”, a declarat Mark Toner, purtătorul de cuvânt al departamentului de stat, citat de The Guardian.
Senatorii vor fi puși la curent cu actuala situație de secretarul de stat pentru Apărare, aceste întrevederi nefiind, însă, fără precedent, cu toate că se întâmplă foarte rar ca ele să aibă loc la Casa Albă, un loc în care nu există atât de multe facilități de securitate pentru asemnea ședințe clasificate ale Congresului. Oficialii au transmis că informarea va avea lor în sala Eisenhower, care poate fi adaptată pentru un asemenea eveniment.
Michael Anton, purtătorul de cuvânt al Consiliului național pentru securitate, a spus că, deși Senatul beneficiază de propriile sale facilități,„președintele i-a oferit această oportunitate lui McConnell (liderul majorității din Senat), iar acesta a apreciat gestul și a decis să organizeze întâlnirea aici. Este, totuși, o întâlnire a Senatului, nu una a Administrației de la Casa Albă”.
Un al șaselea test nuclear realizat de Coreea de Nord este anticipat deja de câteva luni,iar unii observatori au speculat că ar putea avea loc marți, la aniversarea fondării forțelor armate nord-coreene, însă acest lucru nu s-a întâmplat, deocamdată. În schimb, Phenianul a organizat cinci exerciții majore de intervenție la incendiu pe coasta sa estică și în orașul Wonsan, a transmis armata Coreei de Sud.
Întrebat ce vor face SUA dacă nord-coreenii vor decide să realizeze un alt test nuclear, trimisul Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, a răspuns, pentru NBC News:„Cred că atunci președintele intervine și decide ce se va întâmpla mai departe”. Acesta a adăugat și că SUA„nu caută o luptă” cu Phenianul, dar nici nu vor ca autoritățile din Coreea de Nord să le„dea un motiv” pentru așa ceva.